Semnificaţia biologică a apariţiei naturale a deuteriului: efectul antitumoral al sărăcirii în deuteriu

forrás: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20739263


2014-04-09 15:00:46


Concentraţia în deuterium este de aproximativ 150 ppm (peste 16 mmol/L) în apa de suprafaţă şi mai mult de 10 mmol/L în organismele vii. Experimente cu apă sărăcită în deuteriu (30 +/- 5 ppm) au arătat că datorită sărăcirii în deuteriu, diferite linii celulare tumorale (PC-3, de prostată umană, MDA, de sân uman, HT-29, de colon uman, M14, de melanom uman) necesită mai mult timp pentru a se multiplica in vitro. Apa sărăcită în deuteriu a produs regresia tumorii la şoarecii xenotransplantaţi (MDA și MCF-7, sân uman, PC-3) şi a indus apoptoza in vitro şi in vivo. Apa sărăcită în deuteriu (25 +/- 5 ppm) a indus regresie completă sau parţială la câini şi pisici cu malignităţi spontane, fiind înregistrată ca anticancer pentru uz veterinar în 1999 (Vetera-DDW-25 A.U.V., 13/99 FVM). Preparatul subcutanat al medicamentului veterinar înregistrat, a fost testat cu succes în investigaţii clinice. Cu permisiunea Institutului Maghiar de Farmacologie (Nr. 5621/40/95 ) a fost desfăşurat un studiu clinic, randomizat cu control dublu orb, asupra cancerului uman de prostată în faza II, în acord cu principiile GCP, iar studiul a arătat o diferenţă semnificativă, între grupurile de control şi cele tratate, privitor la parametrii examinaţi, media timpului de supravieţuire şi extinderea speranţei de viaţă. Sugerăm că celulele sunt capabile să regleze raportul D/H şi că schimbările in raportul D/H pot declanşa anumite mecanisme moleculare cu rol cheie în reglarea ciclului celular. Presupunem că nu schimbarea ph-ului intracelular, ci creşterea concomitentă a raportului D/H este declanşatorul real pentru celule de a intra în faza S. Descreşterea concentraţiei în D poate interveni în mecanismele de transducţie a semnalului, conducând astfel la regresia tumorii. Sărăcirea în deuteriu poate deschide noi perspective în tratamentul şi prevenţia cancerului, ajutând la creşterea eficienţei terapiilor oncologice curente.

Teljes cikk:

http://www.akademiai.com/openurl.asp?genre=article&id=doi:10.1556/OH.2010.28865